Am cusut amintiri pentru a broda vise

Mă uit la pozele vechi și îmi aduc aminte de parcă a fost ieri. Închid ochii și mă simt din nou ca la șapte ani și îmi văd mâna mică în mâna cea mare și muncită a tatălui meu. Îi văd zâmbetul de pe față, atunci când mi-a încheiat ultimul nasture de la pelerina de supererou mult dorită. Muncise zile întregi la ea, în puținul lui timp liber, doar ca să mă știe pe mine fericită. Îi simt emoția ultimei îmbrățișări înainte să urc pe scenă și să îmi spun rolul. Mi-a spus atunci să nu îmi fie frică să am emoții, ci să le folosesc astfel încât să mă ajute să devin mai bună. Cu încurajarea și zâmbetul lui, am simțit că va fi bine. Că eu voi fi bine. Și așa a și fost.

Probabil că majoritatea persoanelor se gândesc la bunici sau la mame atunci când vine vorba de amintiri legate de Cusut și brodat. Eu mă gândesc la tatăl meu. Nu pentru că nu aș avea amintiri și cu ele, ci pentru că de el îmi este cel mai dor. Când îmi e dor de mama sau de una din bunicile mele, nu este nevoie decât să le dau un telefon sau să le fac o vizită. Când îmi este dor de tata, nu am decât amintirile. Mă pierd în ele de fiecare dată și îl simt mai aproape. Deși nu mai este de 15 ani, încă îi văd fața și îi aud glasul. Îi simt parfumul atât de caracteristic – de lemn, blândețe și iubire. Îi simt mâna aspră și bătătorită și mă simt din nou în siguranță. Simt că nu mai am nicio grijă.

Tată, m-ai învățat că pot fi orice îmi doresc!

Îl vedeam aplecat asupra mesei cu accesorii croitorie și eram curioasă ce va mai meșteri din nou. Eram fascinată de zgomotul continuu al mașinii de cusut, acea dulce melodie care mă purta mereu pe meleaguri de poveste. De fiecare dată când tata se așeza la masă, știam că o poveste va prinde viață. O prințesă își va găsi rochia cea frumoasă. Un erou își va descoperi puterile cu o pelerină magică. Un fulg de zăpadă se va topi de drag și dor. Un șoricel va chițăi entuziasmat, uitându-se la costumul cu urechiușele jucăușe. Și toate acele personaje făceau parte din mine. Mă transformam de fiecare dată în altceva, mândră că am învățat să îmi țin emoțiile în frâu.

Și asta doar datorită lui. Poate că eu purtam pelerina, dar el era adevăratul erou. El era cel care avea răbdare la fiecare întrebare pe care i-o puneam, chiar dacă o făceam de 1000 de ori doar ca să îl enervez. El era cel care mă lua în brațe de câte ori voiam, chiar dacă eram prea mare pentru asta, deja. El era cel pentru care nimic nu era imposibil.

Am cusut amintiri cu tine, acum voi broda vise

Pe atunci, încercase să mă învețe și pe mine tainele cusutului. Era dispus să îmi arate tot ceea ce știa, convins că voi învăța repede, așa cum o făceam de fiecare dată. Însă și eu eram convinsă că el va fi mereu lângă mine și că nu voi avea nevoie să știu eu. Mi-l imaginam ținându-și nepoții pe genunchi și spunându-le povești. Mi-l imaginam făcându-le costumele, mândru și cu zâmbetul până la urechi pe sub veșnica mustață. Am rămas doar cu imaginația și cu regretul că nu am învățat alături de el.

Tată, a venit momentul să învăț. Tu nu mai ești, dar eu voi învăța pentru tine. Voi descoperi tainele pe care masina de cusut ți le-a dezvăluit și ție. Voi face toate astea acum, cât încă sunt copiii mici și le pot făuri amintiri cu eroi și personaje din poveste. Și o voi face cu drag, așa cum m-ai învățat să fac totul în viață. Nimic nu e prea greu când persoanele iubite te poartă de mână, chiar și din amintire…

*Articol scris pentru proba numărul 3 a competiției Superblog 2020, sponsorizată de Cusut și Brodat, BroRom.

Please follow and like us: