Cosmeticele Nala – o descoperire plăcută
De fiecare dată când treceam pe lângă standul de cosmetice Nala din mall, mă îmbia mirosul extraordinar. Bombele de baie îmi făceau cu ochiul cel mai tare, pregătite să fie puse în cada plină.
Tocmai când voiam să îmi cumpăr și eu câte ceva, cei de la Nala mi-au făcut o surpriză și mi-au trimis un colet parfumat pentru mine și unul pentru un norocos de pe Instagram. Puteam ști de unde e coletul încă de când am deschis ușa curierului, pentru că același miros m-a învăluit.
Cosmetice Nala – naturale, handmade, plăcut parfumate
Cosmeticele Nala intră în categoria cosmeticelor artizanale/handmade și au peste 99% ingrediente naturale. Cum am zis și mai sus, prima oară îți atrage atenția mirosul, care este fidel ingredientelor din care sunt făcute.
Coletul meu a conținut un gel de duș de grepfruit și unul de liliac, un săpun lichid de struguri, un toner facial cu trandafiri, un exfoliant de buze cu rodie, un săpun cu lufă și 4 bombe de baie: cafea, piersici, cireșe și citrice.
Bineînțeles că primele încercate au fost bombele de baie efervescente. Extrem de plăcut parfumate, bombele conțin săruri și uleiuri hidratante, care m-au relaxat și mi-au catifelat pielea. Sunt geniale și sigur voi face o vizită pe site sau în Mall să îmi mai cumpăr și în alte variante.
Gelurile de duș miros fix a grepfruit și liliac. Fac destul de multă spumă și lasă pielea catifelată și parfumată.
Săpunul lichid are o textură mai lichidă, care m-a dus în eroare la prima utilizare. Văzându-l așa, am crezut că nu va face spumă și am pus vreo 3 pompițe. M-am chinuit minute bune să scap de spuma de pe mâini.
Un produs de care m-am îndrăgostit este exfoliantul de buze cu rodie. Încă nu am aflat cum să fac să nu îl mănânc, pentru că este delicios. :))) Având în vedere că are doar zahăr și extract de rodie, cred că nu mor dacă îl mănânc de pe buze, nu?
Săpunul încă nu l-am desfăcut, iar tonerul îl voi face cadou, pentru că mi-am luat pentru ten uscat și nu prea e uscat tenul meu în perioada asta.
Pe lângă faptul că sunt extrem de eficiente, produsele Nala sunt și foarte ok la preț. Toată comanda mea a fost 150 de lei. Eu zic că merită, pentru niște cosmetice naturale și extrem de faine.
Voi ați folosit până acum cosmetice Nala? Care vă atrage atenția din ale mele?
Musai sa le incerc si eu! Tare imi fac cu ochiul cum le vad la tine!
Nu am folosit până acum nimic de la ei dar mă tentează.
As încerca săpunul lichid, din lista ta. Am și eu câteva produse NALA și tare îmi plac.
Mi-ar plăcea să încerc sarea de mare cu piersici și cireșe! 😀
Miros genial. 😀
Nu am testat nimc de la Nala, am auzit doa păreri bune iar bombele acelea de baie imi fac cu ochiul 🙂
Nu am folosit inca produsele dar ambalajele arata demential si ma atrag bombele de baie efervescente.
Merită încercate.
M-am bucurat să văd că există produse cosmetice care miros atat de minunat și au ingrediente naturale.
Am incercat si eu produsele Nala si sunt geniale intradevar. Am sa imi fac stocul cu sare de baie efervescenta ca-s tare faine!!
Și eu trebuie să refac stocul.
Nu am folosit nimic de la ei pana acum. Insa bombele si gelurile acelea au mirosurile care ma relaxeazasi pe mine.
Ador produsele Nala, momentan mai am de la ei doar sapunul de maini cu miros de struguri care mi se pare diviiin.
Chiar miroase divin.
Nu am încercat produsele Nala, dar am de gând să fac asta în viitor 🙂 sunt multe care intră și în categoria mea de interes.
Da, majoritatea produselor lor sunt vegane.
Sunt niste produse extrem de interesante cele de la Nala si mereu mi s-au parut ca fiind niste produse eficiente si potrivite pentru persoanele care acorda o importanta aparte ingredientelor din cosmetice
Da, sunt și naturale și tare faine.
Si pentru mine a fost o descoperire palcuta. Am ramas impresionata de parfumul lor!
Miros genial. <3
Nu am folosit aceste produse. Acum aflu de ele, arata genial, chiar ma atrag!