De ce aleg produse Faunus Plant?
Am deja câțiva ani deja de când folosesc produse Faunus Plant. I-am descoperit undeva prin 2018 și atunci am fost super încântată de produsele lor, așa că am continuat să le cumpăr periodic. Am folosit de la unguente până la balsamuri de buze, de la siropuri la uleiuri de masaj și toate mi-au plăcut.
Așa că era normal să le propun să fie și printre partenerii noștri la Bloggerițe la Castel. Au trimis câteva pachețele, iar eu vă voi arăta azi ce a conținut fiecare. De asemenea, vă voi lăsa și câteva motive pentru care îmi plac produsele lor.
De ce îmi place să folosesc produse Faunus Plant?
Înainte să vă spun care sunt motivele pentru care tot revin la produsele Faunus Plant, haideți să vă spun ce au conținut pachețelele noastre. Am avut fiecare:
- unguent Dermatofitus, cu Mărul lupului și gălbenele
- propolis
- ulei de masaj energizant
- balsam de buze cu propolis
- loțiune împotriva căderii părului Capilaris
Aproape pe toate le mai folosisem deja, așa că știam că îmi vor plăcea și acum. Loțiunea pentru păr încă nu am desfăcut-o, deoarece fac acum un alt tratament, dar sunt super curioasă ce efecte va avea.
De ce tot revin la produsele lor?
- Sunt produse cu drag în România, în Munții Apuseni.
- Au prețuri extrem de mici.
- Cremele și unguentele terapeutice sunt extrem de bune. Mereu mă pot baza pe ele, fie că vorbim de o simplă cremă de gălbenele sau de una pentru dureri de spate.
- Au doar ingrediente naturale, ceea ce este un mare plus. Absolut toate produsele sunt pe bază de plante medicinale și știm cu toții cât de bune sunt acestea.
- Au o gamă variată de produse.
Dacă aș sta să mă mai gândesc, probabil că aș mai găsi motive. Totuși, vă invit și pe voi să le încercați produsele și să vă convingeți singuri. Cu siguranță vă vor plăcea.
Foarte bune produsele lor!
Am mai auzit de acest brand, dar inca nu am apucat sa testez produsele lor.
Eu ma bucur mult cand aflu despre produse bune fabricate la noi in tara. Tocmai sunt in cautarea unui ulei de masaj asa ca o sa-l incerc pe asta.
Unguentele lor imi plac tare mult.
Balsamul de buze este preferatul meu.
Imi place sa ma indrept spre brandurile romanesti atunci cand am ocazia. Produsele Faunus Plant imi plac mult si le folosim toti din familie.
am folosit multe produse de la ei si niciodata nu am fost dezamagita!