De unde să mănânci pizza bună în Iași
Dacă nu știi de unde să mănânci pizza bună în Iași, citește articolul ăsta! Îți explic unde găsești pizza ca-n Italia, cu blat delicios și topping-uri de vis. Și nu doar pizza, ci și paste ca la mama lor, pe lângă multe alte preparate delicioase. Nu e chiar în Iași, ci la o aruncătură de băț, în Rediu. Este vorba de Golfo di Napoli, locul de care v-am vorbit și zilele trecute.
Așadar, dacă tot am găsit pizza bună în Rediu săptămâna trecută, am zis că n-ar strica o masă bună nici săptămâna asta. Nu am mai mers să mâncăm la ei în local, pentru că eu am o laringită urâtă și am rămas fără voce, dar am dat comandă acasă de o mulțime de bunătăți și am mâncat două zile din ele. Nu de alta, dar nu aveam niciun chef de gătit, la cât de rău mi-a fost.
Pizza bună în Iași – pizza napoletană pe vatră
Ce mă încântă este că pizzeria este o afacere de familie, iar cei care se ocupă au învățat tainele unei pizza bune chiar din Italia. Folosesc făină din Italia și ingrediente de top, pentru ca produsele lor să aibă fix acel gust divin pe care cu toții îl căutăm.
Ce am comandat, de data asta?
Pizza cu fructe de mare și pizza cu pui, pentru copii. Foarte bune, amândouă. Dar preferata mea tot pizza cu creveți rămâne. Aia e demențialăăăă.
Tortellini con carne – S-au devorat instant. Au fost super cremoase pastele, sosul extrem de bun și pastele al dente, perfecte la gust.
Pollo Diavola – Pui în sos roșu, picant și cartofi prăjiți. A fost bun, dar mi-ar fi plăcut ca sosul să fie și mai picant.
Platou cald de 4 persoane – Din platoul ăla sigur pot mânca mai multe persoane. Conține aripioare lipicioase, crispy de pui, grătar de pui, coaste de porc, cartofi și murături. Toate au fost super gustoase și prețul super avantajos raportat la calitate.
Dacă vreți să mâncați o pizza bună în Iași (și nu numai pizza), eu zic să mergeți în vizită la Golfo di Napoli. Sigur veți fi încântați.
Super,bine de stiut ca nu stii cand ajung vreodata prin Iasi!