Einstein, Honda și-o victorie

Mâinile îmi tremură pe volan și genunchii îmi sunt ca de gelatină. Abia acum, după ce am oprit și aud exclamațiile din jurul meu și ropotele de aplauze, știu că am reușit. Am doborât recordul de viteză pe circuitul Nurburgring, la volanul noii mele Honda Civic Type R.

Întorc capul spre copilotul meu și acesta îmi spune, la fel de impasibil ca de obicei.

— Odată ce ne acceptăm limitele, le depăşim. Tu asta ai făcut acum.

Îmi vine să-l îmbrățișez, dar știu că nu ar aprecia asta, așa că îi mulțumesc. Fără el nu aș fi reușit și o știe. Închid ochii pentru o clipă și el dispare, în urmă rămânând doar o adiere de vânt și vocea lui, cea a unui savant nebun, cum îi este și renumele.

Einstein, Honda Civic Type R și un vis

Dar să vă spun cum am ajuns aici. Să tot fie vreo două săptămâni de când o bătaie în ușă m-a trezit din visare. Visam la mașini și cai putere, la curse și piloți și am realizat pe loc că iar am adormit uitându-mă la curse. Mă duc împleticindu-mă la ușă și îl văd pe el, pe Albert Einstein. Convinsă că imaginația îmi joacă feste, trântesc ușa la loc și vreau să îmi reiau somnul.

Totuși, bătaia în ușă continuă și e așa de sâcâitoare încât trebuie să mă ridic din nou. Einstein trece pe lângă mine cu aerul celui care nu a fost refuzat vreodată și îmi spune:

— Noi doi vom doborî recordul de viteză de pe circuitul Nurburgring. Te-am înscris deja la cursă și eu îți voi fi copilot.

— Aha! Și porcii zboară, marmotele învelesc ciocolata în staniol și tu ești mort.

— Totul e relativ, draga mea. Până și moartea. Sunt în carne și oase, la fel ca și tine. Nu mă pune să te pișc, nu dormi și nu visezi. Asta se întâmplă cu adevărat.

Îmi explică apoi că în fața blocului stă parcată noua mea mașină. A văzut un anunț cu Honda Civic de vânzare și s-a gândit că asta e mașina perfectă pentru cursă. Încerc să îl urmăresc cu atenție în timp ce îmi povestește că noul model are un ADN sportiv, cei 320 de cai putere făcând-o să atingă 100 de kilometri în 5.8 secunde. Îmi povestește despre cele trei moduri de conducere: Confort, Sport și +R și – deși nu vreau să recunosc – sunt din ce în ce mai entuziasmată.

Știu că va suna nebunește când voi povesti oricui că am stat la o cafea cu Einstein și am pus lumea la cale, dar mie îmi plac lucrurile nebunești. Și știu că în momentul ăsta simt că pot face orice îmi doresc. Chiar dacă asta presupune să bat recordul la viteză pe un circuit celebru, avându-l copilot pe Einstein, un savant celebru, puțin nebun și puțin… mort. Totul este relativ.

Sursa cunoaşterii este experienţa – Albert Einstein

Trag ceva pe mine la repezeală și sunt pregătită să îmi cunosc mașina. Oh, ce minunăție! Agresivă, elegantă, inovativă, sportivă, frumoasă. Bare cromate, faruri care privesc din umbră, ca doi ochi de pisică, eleron aerodinamic, sisteme deștepte de frânare, amortizoare adaptabile. Să nu mai vorbesc de interior, parcă special făcut pentru piloții de curse. Scaunele roșii, confortabile mă îndeamnă să urc, să testez, să conduc.

Mă entuziasmez ca un copil când primește o geantă de acadele și îmi scot mașina la plimbare. Trebuie să o simt, să mă obișnuiesc cu ea, să simt cum toarce în mâinile mele. Einstein deja își intră în rolul de copilot, având grijă să mă atenționeze de fiecare dată când urmează o curbă, să îmi aducă aminte să schimb viteza, să am grijă la turații.

— Nu suntem încă la cursă! Conduc doar prin oraș, cu 50 la oră. Zău, așa!

— Nu suntem, dar vom fi în curând. Pentru a câștiga, trebuie să fim siguri că suntem pregătiți. De mâine vom intra pe circuit și vom exersa în fiecare zi, pentru a fi siguri că ajungem unde ne dorim, la victorie. Și nu-ți da ochii peste cap, că nu mă interesează.

La naiba! Omul ăsta îmi citește gândurile.

Pe circuit, spre victorie cu Honda

Când ajung pe Nurburgring, teama pune stăpânire pe mine. Nu degeaba este renumit circuitul ăsta pentru numărul de victime. Este greu, al naibii de greu. Curbe, curbe și iar curbe, de zici că ești într-un labirint. Singura diferență e că în labirint nu trebuie neapărat să șofezi cu peste 200 la oră. Doamne, în ce m-am băgat?

— Dacă mor încercând să dobor un amărât de record, te omor!

Hohotul de râs al savantului nebun mă face să mă încrunt.

— Ar fi cam greu să faci asta, având în vedere că sunt mort. În plus, te poți baza pe mine. Știu circuitul ca în palmă și te voi ghida pas cu pas în drumul spre victorie. Și te poți baza și pe mașină, nu doar pe mine. Deși este ușoară, are niște sisteme de siguranță bine dezvoltate, care o țin ancorată pe șosea. Se adaptează ușor oricărui stil de condus și oricărei condiții meteo, așa că tu nu trebuie să îți faci griji în privința asta. Dintre toate modelele Honda, Type R a fost proiectat de la 0, rezultatul fiind o mașină care îmbină toate cunoștințele acumulate de-a lungul anilor, o mașină creată pentru perfomanță. Adică exact ce îți trebuie ție.

Uf, că bine le mai zice nenea cu păru’n vânt. Fix de asta am nevoie. De un om care să știe să mă încurajeze, de o mașină puternică și de multă muncă și perseverență. Acum, că niciuna nu-mi lipsește, știu că voi câștiga.

Zi de zi, curbă după curbă, minut după minut, am fost tot mai aproape de victorie. Teama m-a însoțit la fiecare pas, dar nebunia mi-a fost alături, în dreapta, să îmi spună că e normal să-mi fie teamă. Fără teamă, aș fi doar o ignorantă și nu aș putea câștiga.

Acum, când picioarele încă îmi tremură, știu că asta e cea mai mare realizare a mea de până acum. Și asta nu e doar datorită lui Einstein. Nici măcar datorită mașinuței mele, Honda Civic Type R. Asta s-a întâmplat și pentru că am îndrăznit să cred.

Și știți ce cred eu acum? Că orice campion merită o cafea bună. Cine o dă? Einstein s-a evaporat…

*Articol scris pentru proba numărul 2 a competiției Superblog 2019, sponsorizată de Honda România.