Îmi pare rău, sunt așteptată – Agnes Martin-Lugand

Cred că am citit aproape toate cărțile scrise de Agnes Martin-Lugand. Deși clișeice și ușurele, acestea tratează subiecte reale, care atrag. Are personaje cu defecte și calități, care reușesc să îți transmită ceva. Deși o am de ceva timp în casă, abia recent am reușit să citesc Îmi pare rău, sunt așteptată. Sincer, dacă m-ar întreba cineva dacă mi-a plăcut, nu aș ști să dau un răspuns exact. Este o carte ok, dar cu personaje groaznice. Este scrisă în același stil lejer, dar previzibilă. Cred că este pe la coada clasamentului, când vine vorba de cărțile ei.

Cel mai mult mi-a plăcut Fericirea îmi scapă printre degete și seria Oamenii fericiți citesc și beau cafea. Restul cărților au fost ok, dar ba au avut finalul grăbit, ba au avut personaje neverosimile, ba personaje super, extra, mega enervante. Cum este și Yael, personajul nostru principal.

Îmi pare rău, sunt așteptată – atunci când pui munca mai presus de orice, ajungi să fii singur într-o mare de oameni

Yael este dependentă de muncă. Și când zic dependentă, vreau să zic maniacă. A uitat de familie, a uitat de prieteni, a uitat chiar și de ea. Muncește nonstop, este mereu conectată, mereu la dispoziția șefului ei. Orice altceva i se pare pierdere de timp. Chiar și mâncarea! O enervează toți cei din jurul ei, pentru că are impresia că o țin în loc. Își tratează colegii de sus, inspiră frică și este atât de rece încât nimeni nu se poate apropia de ea.

Nu mai aduce deloc cu Yael din tinerețe, care adora să se distreze cu sora ei și cu gașca lor de prieteni. De când Marc – prietenul lor – a dispărut fără urmă, Yael s-a cufundat în muncă. Atât de tare, încât nimic nu mai reușește să o facă să iasă la suprafață. Iar motto-ul ei preferat este Îmi pare rău, sunt așteptată.

Însă destinul are alte planuri. Intrând într-un magazin pentru a se apăra de ploaie, dă peste Marc, prietenul lor din studenție. Și atunci toate sentimentele ei vechi revin năvalnic și Yael cea veche se luptă să ajungă la suprafață. Gașca îl acceptă pe Marc ca și cum ar fi plecat ieri, nu îi urmă cu 10 ani. Însă Yael este reținută. Acum, viața ei este munca. Nu știe să trăiască decât așa.

Totuși, un concediu pe care este forțată să și-l îi arată câte lucruri frumoase există pe lângă muncă. Dar va ști ea să le aprecieze sau munca este mult prea importantă?

Nu am suportat-o deloc, dar deloc pe Yael. Mi s-a părut nu doar rece, ci de-a dreptul inumană. Disperată, obsedată, spuneți-i cum vreți… Sincer, prietenii și familia ei sunt niște sfinți de au reușit să o suporte, să tragă de ea, să îi accepte toate nazurile. Da, să zicem că la un moment dat deschide ochii, dar nici măcar trezirea asta la realitate nu pare prea verosimilă. Deh, greșeala mea că judec subiectiv totul.

Oricum, cărțile autoarei au fost mereu controversate. Adrianei i-a plăcut super mult această carte. Iar voi vă puteți convinge singuri, achiziționând-o de .

Please follow and like us: