Philips OneBlade Face and Body – un cadou perfect pentru orice bărbat
Vine Crăciunuuuul! Asta înseamnă colinde, brad, lumini, cadouri. Ador poate mai mult să ofer cadouri decât să primesc, așa că toată luna decembrie e o dulce căutare. Analizez, sunt atentă la ce le scapă celor dragi, investighez și pe urmă cumpăr. Și bineînțeles că împărtășesc și cu voi ideile pe care le găsesc. Azi vreau să vorbim despre cadouri bărbați și să vă povestesc ce i-am luat eu lui Sorin anul ăsta. Este vorba despre un aparat Philips OneBlade Face and Body, exact ce avea el nevoie.
Philips OneBlade Face and Body
Sincer, am stat destul de mult în dubii ce să îi iau. Mă gândeam inițial să îi iau un voucher cadou Notino să își aleagă el ce îi place. Dar apoi l-am auzit plângându-se că i s-a stricat aparatul de bărbierit și am știut exact că asta îi voi cumpăra.
Am renunțat la ideea de parfumuri și cosmetice, pentru că asta i-am tot luat, așa că am tot citit despre aparate de tuns și bărbierit și am ajuns până la urmă la Philips OneBlade Face and Body. L-am ales pentru că mi s-a părut cea mai bună variantă pentru ce are el nevoie. Primul și cel mai important aspect a fost faptul că îl poate folosi atât pe față cât și pe corp, așa că l-am și pus în coș.
În caz că vă tentează și pe voi pentru bărbații din viața voastră, vă las aici specificațiile tehnice. Mie mi se pare destul de complet și complex și sunt sigură că se va bucura de el și îi va fi de mare folos.
- lamă rezistentă OneBlade, cu sistem dublu de protecție
- 1 lamă pentru față, 1 lamă pentru corp + accesoriu de protecție a pielii
- 4 piepteni pentru aspect nebărbierit (1, 2, 3, 5 mm) și 1 pieptene pentru corp (3 mm)
- baterie Li-ion cu durabilitate mare + indicator de încărcare
- o încărcare completă în 4 ore oferă 60 minute de performanțe constante
- selectare automată a tensiunii 100-240 V
- husă de călătorie
P.S. Apropo de cadouri și de Philips, săptămâna asta aveți o reducere de 20% la piesele de schimb de la acest brand, dacă folosiți în coșul de cumpărături codul p20.
P.S. 1 Sper să nu citească Sorin articolul ăsta. :)))
P.S. 2 Ce le cumpărați domnilor voștri dragi de Crăciun?
one blade e super smecher, am un coleg care il are si e incantat de el!
Ce faina idee de cadou! Foarte practica si utila.
Un cadou minunat.
Multumim de recomandare, ar fi o idee buna de cadou.
Eu i-am cumparat tot un set de barbierit, nu asta, dar tot de la Philips si doua tricouri.
Foarte util,sa se bucure de el.
Aparatul electric de bărbierit Philips OneBlade Face and Body QP2630/30 este foarte fain. Îl are și iubitul meu și este foarte mulțumit!
Pare tare fain aparatul, iar ca idee de cadou, mi se pare o alegere excelentă. Să îl folosească cu drag!
Chiar nu luasem cadou pentru sotul meu pana acum.
O idee bună de cadou. Îl pun pe listă pentru posibile cumpărături viitoare. Să se bucure de el!
Si sotul meu are acest aparat de la Philips, este multumit de el!
Mmm, dar ce bine arată!
Eu i-am cumpărat cadouri soțului – are și aparat Philips-, dar mai am de completat ceva la cadourile băieților.
Oricum, recomandarea este grozavă și merită din plin.
Îmi place tare mult astfel de cadou chiar i-ar prinde bine soțului meu.
Chiar ca este o alegere buna si este si util. Si sotul meu are ceva de genul si apeleaza frecvent la el
Pare super aparatul acesta. Și eu ii ofer uneori cadouri de genul.