Seri relaxante cu parfum de lavandă
Într-o perioadă în care rutina și monotonia zilelor lungi petrecute doar în casă ne omoară câte puțin, trebuie să furăm orice moment relaxant putem și să ne bucurăm de lucrurile mici. Atunci când stresul își spune cuvântul, eu încerc de fiecare dată să termin ziua cu o baie caldă, cu parfum de lavandă, citind o carte. Este singurul moment din zi care este doar pentru mine, așa că mă bucur cât de mult pot de el.
La întâlnirea bloggerițelor de la Galați, printre partenerii care ne-au fost alături s-au numărat și Lumea Lavandei, care ne-au oferit câte un pachețel pentru relaxare și seri parfumate. Fiecare dintre noi am găsit în punguță o bombă de baie, o punguță cu sare de baie, un săpun și un odorizant auto, toate frumos împachetate într-un cadou cu fundiță.
Nu știu pentru voi, dar pentru mine contează și modul de prezentare al produselor, iar cei de la Lavandă de Galați m-au cucerit încă dinainte să văd ce conține frumosul pachet. Să nu mai vorbim de mirosul senzațional care venea dinspre punguță.
Parfum de lavandă și seri relaxante
Când mă gândesc la lavandă, mă gândesc la relaxare. Însă, deși toată lumea asociază lavanda cu relaxarea, beneficiile ei sunt numeroase. Aceasta “este benefică pentru insomnii, depresii, indigestii, stări de greață, amețeli, flatulență, dureri de cap și chiar entorse“. De asemenea, calmează iritațiile și poate fi folosită la vindecarea mai rapidă a rănilor. Eu chiar dorm mai bine după ce fac o baie caldă, în care torn sare de baie cu parfum de lavandă.
Din toate produsele încercate, preferata mea este bila efecvescentă. Ador să văd cum se topește și uleiurile esențiale din bilă sunt extrem de relaxante, lăsând pielea catifelată și netedă.
Portofoliul lor de produse este foarte mare. Pe site găsiți atât produse de îngrijire personală, cât și medicinale, ornamentale sau chiar butași de lavandă. Cu siguranță îmi voi aproviziona din când în când stocurile, mai ales că prețurile sunt chiar acceptabile.
Vouă vă place lavanda? Ce produse cu lavandă ați încercat?
Lavanda e preferata mea, în orice poate fi!
Îmi place orice tine de lavandă.
Ce produse faine! Neaparat o sa le incerc si eu. Merci pentru recomandare! Seara frumoasa!
Și eu dorm mult mai bine după ce fac o baie calda cu sare de baie cu lavandă! ❤️
Bomba de baie ma tentează și pe mine, mai ales că zilele astea visez să stau și să mă relaxez în cadă
Imi place lavanda si miroase absolut minunat. O foloseac si eu des in diverse forme.
Si pe mine ma relaxeaza mult lavanda si ma bucur cand vine vara si apare peste tot!! E atat de placut mirosul… Ce bunatati ai acolo!!
Le-am încercat și eu pe acestea. Foarte faine toate.
Tocmai ce mi-am facut niste bombe de baie cu flori de lavanda.
Lavanda ajuta mult la relaxare, si mie imi place mult.