Ocolul Pământului într-un an
Mereu am visat să fac ocolul Pământului. Încă de când eram copil, am știut că îmi doresc să văd lumea, în toată splendoarea ei. Îmi doresc să vizitez, să explorez, să descopăr, să adun amintiri. Dar știu că asta ar fi posibil doar dacă aș câștiga premiul cel mare la LO…
Șirul gândurilor îmi este întrerupt de un strigăt de victorie și Sorin vine și mă ia în brațe, învârtindu-mă de nebun. Mă molipsește veselia lui și nici nu vreau să știu din ce prostioară se bucură așa. E bine că se bucură.
— Am câștigat la LOTO! Am câștigat, iubito!
— Super. Cât? 200-300 de lei? Ieșim și noi în oraș o tură?
— Cred că nu înțelegi. AM CÂȘTIGAT! Premiul cel mare. Și nu, nu e o glumă.
Îmi ia o clipă să realizez ce a spus și șocul îmi fură toate cuvintele. Nu pot să mă mișc și realizez că toată lumea se bucură în jurul meu, numai eu stau ca o statuie. Când îmi dau seama cu adevărat ce spune, fug în cameră și iau laptopul în brațe. Sorin se uită șocat la mine și îmi spune că nu e nevoie să verific, chiar spune adevărul.
— Nu voiam să verific. Încep să planific ocolul Pământului.
Ocolul Pământului în 12 luni, cu Christian Tour
A trecut o lună de când vestea cea bună a căzut ca un trăsnet asupra noastră. Ne-am bucurat, am sărbătorit, am făcut planuri. Am decis că primul lucru pe care îl vom face va fi să ne vedem visul cu ochii. Ne vom lua un an sabatic și vom vedea lumea, toți patru. Încă nu îmi vine să cred că mai avem puțin și plecăm.
Bagajele sunt pregătite, itinerariul este bine pus la punct, emoțiile sunt uriașe. Am stat ore întregi căutând prin circuite culturale Christian Tour, alegând țări și orașe, salivând cu gândul la mâncărurile pe care le vom savura. Deși Sorin e mai cu picioarele pe Pământ, eu și copiii l-am convins să ne uităm și la circuite exotice Christian Tour, pentru că vrem adrenalină și senzații tari. Fiind în minoritate, n-a avut încotro decât să se supună dorinței noastre.
Știu că e o nebunie să faci ocolul Pământului când ai copii mici. Dar n-ar fi fost o nebunie să îl fac fără ei? Sunt sigură că vom savura din plin experiența aceasta unică în viață și vom trece peste orice obstacol vom întâmpina. Și peste toate, nebuni de fericire…
Turcia, bine te-am găsit!
Ne vom începe turul lumii cu Turcia, pe care îmi doresc să o văd de o viață. Când mă gândesc la Turcia, mă gândesc la Marele Bazar din Istanbul, la zborul cu balonul în Cappadocia și la baklava. Dar asta nu e tot. Cum să nu mă entuziasmez ca un copil la gândul că vom vedea Antalya, cu moscheele ei celebre, că ne vom plimba cu vaporul pe Marea Marmara, că vom vedea tunelurile subterane din Cappadocia?
Cum să nu salivez cu gândul la suberek, kebab și cataif? Cum să nu visez la o cafea turcească pe nisip, învăluită în mătasea strașnic negociată din Bazar?
În ritmuri de dans, în India
Următoarea oprire va fi India, pe care o vom savura din plin. Vom dansa și vom cânta, vom mânca mâncare de la colțul străzii și ne vom îmbrăca în sari-uri indiene colorate. Ne vom plimba cu rișca prin piețele aglomerate din Delhi, unde vom cumpăra fructe și legume proaspete, direct de la localnici.
Vom vizita Jaipur (supranumit și Orașul Roz) și vom rămâne cu gurile căscate la măreția Palatului. Nu ai cum să vizitezi India fără să vezi Taj Mahal, monumentul reprezentativ al țării, pentru construcția căruia au fost necesari 22 de ani, 20.000 de oameni și 1000 de elefanți.
Bineînțeles, vom face toate astea în timp ce vom degusta celebrele samosa și chutney de mango, puiul Tandoori și chai-ul, renumita băutură din ceai negru, condimente și lapte.
China, un furnicar uman
Ce ar fi ocolul Pământului fără o vizită în China? Țara mamut ne așteaptă cu o mulțime de tentații. Vom fi siguri că ne vom ține bine de mână năstrușnicii, pentru a nu îi pierde, în timp ce vom vizita Beijing, cu al său Templu al Cerului. Vom merge pe Drumul Sacru spre Marele Zid Chinezesc și vom vizita Orașul Interzis din Beijing.
Îmi pot doar imagina cum arată marile orașe din China noaptea, cu clădirile semețe țintind spre cer, luminate într-o nebunie de culori. Vom avea grijă să nu ratăm colțunașii cu carne și pachețelele chinezești, tăițeii prăjiți și rața Peking, mâncăruri emblematice pentru China.
Dansul pinguinilor în Australia
Ce-ar fi Australia fără Parada pinguinilor, canguri săltăreți și urși Koala? Presimt că picii noștri vor fi tare încântați să le vadă pe toate, în Melbourne, așa că nu le vom rata sub nicio formă. O altă nebunie pe care vreau să o fac, și cred că voi fi singura – este o tură de scuba diving la Marea Barieră de Corali.
Nici Sydney nu va fi ocolit, unde vom vedea un nou parc natural și vom admira animăluțele simpatice. Să nu uităm de mâncare, pentru că nu vom pleca din Australia până nu vom gusta Chiko Roll – snack-urile din carne de miel cu orez și aluat prăjit sau celebra prăjitură Pavlova.
America, sosesc!
Vom lăsa Australia în urmă pentru a pătrunde pe tărâmul tuturor posibilităților. SUA e atât de vastă, încât ne va fi greu să ne limităm la câteva obiective cheie. Ne vom asigura că vedem New York și Cascada Niagara, că ne vom plimba pe străzile aglomerate din Washington D.C. și vom gusta adevărații hamburgeri.
Vom vizita parcurile de distracții, ne vom îndopa cu celebrele donuts și onion rings și vom adopta stilul relaxat al americanilor. Vom lua apoi drumul Canadei, unde vom vizita Montreal și ne vom delecta cu câte o cafea pe străduțele animate din Quebec.
Să nu uităm de American Pie și de Buffalo Chicken, despre care am citit prin atâtea cărți și pe care le-am văzut prin atâtea filme.
Carnaval și cafea în Brazilia și Argentina
În ritmuri de tango și samba, vom merge în unul din circuitele exotice Christian Tour pe care le visez de mult timp. Carnavalul de la Rio de Janeiro este pe lista lucrurilor pe care mi-ar plăcea neapărat să le văd.
Vom dansa tango în Buenos Aires, vom vizita cascadele Iguazu și ne vom minuna de frumusețile naturii sălbatice, seducătoare. În Rio de Janeiro se află cea mai mare pădure tropical urbană din lume, pe care nu o vom rata sub nicio formă.
Vom bea cachaca, celebra băutură din trestie de zahăr, în timp ce ne vom pregăti pentru următoarea destinație minunată din ocolul Pământului.
În Valea Regilor din Egipt se află misterele lumii
Egiptul este un ținut atât de ofertant, încât era imposibil să nu îl includem în itinerariul nostru. Luxor, piramidele, Sfinxul măreț, Valea Regilor – toate așteaptă să fie admirate.
Vom face baie în Marea Roșie și ne vom plimba într-o croazieră pe Nil, cu aparatul foto mereu în mână, pregătiți să fim uimiți de frumusețile naturii. Vom călări pe cămile și vom savura din plin experiența egipteană savurând Baba Ganoush sau Basbousa, o prăjitură din griș, iaurt și nucă de cocos.
Nu am uitat nici de Cairo și de mărețele piramide, pe care le vom vizita cu drag și admirație, înainte să plecăm spre Europa.
Peninsula Iberică și fotbalul
Vom începe periplul prin Europa cu Peninsula Iberică. Spania și Portugalia ne așteaptă cu fotbal, tortilla și tapas, cu Barcelona și Madrid. Vom vizita piețele din marile orașe cosmopolite și marile catedrale, vom ajunge la Alcazar și vom admira Gibraltarul.
Vom da șut și gol în Madrid și vom porni spre Lisabona, savurând seara un pahar de vin de Porto, în timp ce copiii vor ronțăi dintr-un churro, o gogoașă îmbibată în ciocolată.
Croissante și cafea pe străduțele Franței
Paris, capitala iubirii eterne. Cum să nu îți dorești să îl vizitezi? Franța, cu ale ei cafenele cochete, cu croissantele cu unt, aburinde, cu mâncărurile sofisticate și Turnul Eiffel. Bineînțeles că nu o puteam exclude din călătoria noastră.
Vom urca în turnul Eiffel și vom coborî pe Valea Loirei, admirând castelele magnifice. Vom vizita Palatul Versailles și seara ne vom delecta cu câte o porție de qoc-au-vin, fericiți că ni s-a împlinit visul.
Bineînțeles, Franța nu există fără Disneyland Paris, așa că le vom face copiilor o bucurie și îi vom duce în Paradis.
Târgul de Crăciun la Viena
Moș Crăciun ne va găsi la Târgul de Crăciun de la Viena, plimbându-ne printre ornamentele uriașe, bucurându-ne de fiecare moment. Mirosul de ștrudel cu măr și de vin fiert, de scorțișoară, turtă dulce și Crăciun ne va însoți peste tot, la fiecare pas.
Orice iubitor al Crăciunului trebuie să vadă măcar o dată Piața de Crăciun din Viena, la fel cum fiecare om pasionat de istorie trebuie să viziteze Palatul Hofburg, Palatul Schonbrunn și Opera de stat.
Vom avea grijă să gustăm șnițelul vienez și kaiserchmarrn, acele clătite sfărâmate atât de cunoscute în întreaga Austria.
Revelion la Atena
Trecerea dintre ani o vom petrece în Grecia, la Atena, pe ritmuri de muzică grecească, mulțumind zeilor pentru șansa pe care am avut-o. Ne vom delecta cu souvlaki și musaca, vom bea ouzo și ne vom îndulci cu galaktoboureko.
Vom vizita Acropolis, unde vom vedea Templul lui Zeus, lui Dionis și al Atenei. Vom mânca în micuțele taverne, pe ritmuri de muzică tradițională și vom savura fiecare minut rămas din ocolul Pământului.
Ocolul Pământului se încheie mereu acasă
Vom porni spre casă cu mulțumirea și satisfacția unei experiențe unice, cu care te întâlnești o dată în viață. Ne vom întoarce mai frumoși, mai fericiți, mai câștigați, pregătiți să dăm piept cu viața reală.
P.S. În viața reală, ca să câștigi la Loto trebuie să și joci, nu doar să visezi…
*Articol ficțional (din păcate) scris pentru proba numărul 5 a competiției Superblog 2019, sponsorizată de Christian Tour.
Ce tur frumos! Mi-ar plăcea să câștig la loto
Mergem împreună? 😛
Chiar ca din pacate e fictiune, dar ce frumos ar fi sa fie adevarat! Foarte frumos articolul. Succes!
Wow! Deja călătoresc și eu citind articolul tău minunat!
Fără cuvinte! Un articol frumos la superlativ! Felicitări ❤❤❤
Mulțumesc! <3
Oumaigad, chiar mi-as dori enorm sa pot calatori 1 an fara oprire! ❤ Ador sa calatoresc si chiar as putea face un stil de viata din asta.
Și eu mi-aș petrece viața plimbându-mă.
As mai adauga Thailanda sau Maldive sa fie lista completa:))) mult succes
O, da! Thailanda pare de vis.
nu as rata niciuna din propunerile tare, mi-ar placea un astfel de ocul pe bune!
Esti o visatoare si eu te vad ambitioasa, cu siguranta visele vor deveni si realitate.
Bine-ar fi…
Un articol frumos,succes!
Si eu visez sa fac un ocol al pamantului, visez de mica. Ai ales niste locatii tare interesante! Sper sa poti face asta si in realitate ❤️
Mi-ar plăcea tare.
sincer, aia e beleaua, ca noi nici macar nu jucam :)) daca am castiga numai prin telepatie, ar fi bine!
Nu-i așa? :))
Se simte tinerețea în ocolul pământului imaginat de tine: ai făcut mai multe locuri în viteză.
Eu l-am luat mai pe îndelete 🙂
Oricum ar fi, este cea mai mare provocare, pe care mi-aș dori s-o realizez în această viață!
Îți țin pumnii să reușești.
Wow! Super tare ideea articolului! Mult succes
Mulțumesc! <3
Ai ales niste tari tare interesante. Mi-as dori sa le pot bifa pe toate intr-un an sau chiar doi
Ai niste povesti tare interesante care ma bindedispun. M-ai facut sa ma gandesc putin la vacanta
Mulțumesc! <3
O parte din aceste calatorii le am si eu programate pentru anul viitor. N-am castigat la Loto…dar ma straduiesc sa pun banutii de-o parte pentru excursii 🙂
Mă bucur pentru tine! <3
Cand ma gandesc la Craciun si latarguri, automat ma gandesc la Viena, foarte frumos este la ei in perioada aceea.
Cred ca in Vinesa si Praga mi-a placut cel mai mult iarna. 🙂
Eu n-am ajuns niciodată. Sper să reușesc.
Foarte frumoase visele tale! Cred ca ar fi o experienta unica sa faci un ocol al globului… atat de multe lucruri de vazut si de invatat!
Da, chiar ar fi o experiență wow.