Produse profesionale pentru păr de la Hair Boutique
Părul meu nu este foarte pretențios. Cade extrem de mult, dar se și regenerează la fel de repede. Nu necesită o îngrijire specială, dar asta nu înseamnă că nu îmi place să îl răsfăț uneori cu produse profesionale pentru păr.
Podoaba capilară trebuie îngrijită cum se cuvine, pentru a arăta bine. De-a lungul timpului, am avut diferite tunsori și culori. Totuși, am fost atentă să îmi păstrez părul sănătos. Nu îl usuc cu uscătorul, folosesc extrem de rar placa sau ondulatorul și am grijă să îi ofer produse de calitate. În rest, toată treaba o face el.
Deși de obicei folosesc doar șampon, nu îmi lipsesc măștile, balsamurile sau tratamentele de păr. Dar le folosesc doar uneori, atunci când simt nevoie să îi ofer părului mai multă atenție.
Produse profesionale pentru păr Keen Strok
În ultima lună am testat produsele de păr Keen Strok. Acestea sunt produse profesionale, deci nu le găsiți în magazine sau farmacii. Le puteți comanda de pe Hair Boutique, pentru a avea parte acasă de răsfățul de la salon. Asta pentru că sunt produse profesionale pentru păr, folosite în saloane. Oferă o îngrijire mai în profunzime a firului de păr și a scalpului, iar părul tău îți va mulțumi.
Eu am avut un șampon anti căderea părului și un balsam din aceeași gamă, precum și niște fiole tratament. V-aș minți să spun că nu îmi mai cade părul deloc, pentru că nu este așa. Părul meu cade, indiferent ce produse folosesc. Dar, așa cum v-am spus mai sus, se regenerează. De aceea nici nu îmi fac prea multe griji legate de căderea lui.
Produsele sunt blânde cu părul, curăță eficient și îl lasă moale și ușor de pieptănat. Folosite împreună, șamponul și balsamul chiar fac un duo perfect. În plus, miros și tare frumos.
Vouă vă place să vă răsfățați părul cu produse profesionale din când în când?
Produse interesante,nu le.am încercat inca!